Cine și cum a furat Steaua – primul furt

Și ajungem la momentul 1998, atunci când Steaua a fost furată prima dată. Sper că este clar pentru toată lumea în momentul de față că Gigi Becali era la momentul ăla un important partener de afaceri pentru cei mai sus-puși oameni din Armata Română și nu un neica-nimeni adus de Pițurcă ca să fie ars la bani prin vestiar!

Babiuc, ministru al Apărării de doi ani deja, este cel care a orchestrat întreaga afacere. O spune comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București de atunci, Cornel Oțelea:

”Prin voinţa ministrului Apărării Naţionale din acea perioadă (Victor Babiuc – n.r.), s-a impus desprinderea echipei de fotbal de clubul Steaua şi s-a predat întreaga echipă unei alte persoane juridice, care s-a numit (Asociația – n.r.) Fotbal Club Steaua. Cu altă conducere, cu altă substanţă în ceea ce însemna fotbalul românesc. În acel moment, echipa, jucătorii, activele au fost luate de la Steaua şi mutate printr-un transfer socialist la noua personalitate juridică. Tot ce a însemnat rezerva financiară a echipei Steaua a fost transferat la noua persoană juridică. Şi aşa, clubul Steaua, fără să primească absolut niciun fel de recompensă sau apreciere a ceea ce a însemnat activitatea fotbalului, a rămas fără echipa de fotbal.”

Deci din ordinul lui Babiuc, echipa de fotbal a fost ruptă de Club și dată cu titlu gratuit unei entități artificiale. Iar această entitate a primit nu doar jucătorii, ci și rezerva financiară! Dar să continuăm:

”Eram comandantul clubului, am fost chemat pentru a promova un raport personal către conducerea ministerului, prin care aş fi solicitat desprinderea echipei de fotbal de clubul Steaua. Vezi-Doamne, problemă cerută de regulamentul de organizare şi funcţionare a Federaţiei de Fotbal. Dar Federaţia de Fotbal, prin amendamentul făcut de răposatul Ion Alecsandrescu la Adunarea Generală, putea să se organizeze ca secţie de fotbal în cadrul clubului polivalent, aşa cum se întâmplă peste tot în lume. Şi asta îi permitea să joace în competiţii, cu statutul respectiv. Ministrul a intervenit şi a spus: ”nu, se schimbă statutul. Echipa pleacă, se organizează în baza legii şi devine o cu totul altă structură”. Eu i-am răspuns ministrului de la vremea respectivă că, atât timp cât voi fi comandantul clubului Steaua, nu voi promova un asemenea raport, sub semnătura mea, pentru a fi aprobat de ministrul Apărării. Dacă dânsul decide că aşa trebuie făcut, eu sunt militar, execut ordinul, dar solicit un ordin scris din partea domniei sale pentru acest lucru. Domnul ministru n-a vrut să discute în aceşti termeni cu mine şi mi-a spus că ”pot să duc mai departe acţiunea şi fără dumneata”. Şi, la 7 luni de zile, am fost schimbat din funcţie. A urmat pentru o perioadă scurtă Cristian Gaţu, după care şi Cristian Gaţu, neîmbrăţişând această idee a prelungit acţiunea până când a fost găsit un general, căruia refuz să-i dau numele, care a acceptat tot ceea ce a cerut domnul ministru. Şi s-a produs schimbarea.”

Iată o primă mărturie despre insistența lui Babiuc în primul furt al Stelei. El a venit cu ideea, el a ordonat-o, el a dat afară oamenii care n-au fost de acord.

Există și un om al sistemului care confirmă cele spuse de Oțelea. Cristian Gațu, cel numit de Babiuc în fruntea clubului pentru a rupe fotbalul, spune că ministrul Apărării de atunci i-a ordonat cât se poate de direct să facă acest lucru, ceea ce s-a și întâmplat pentru că Gațu n-a binevoit să lupte pentru Steaua.

”Domnul ministru de atunci, Victor Babiuc, a insistat să devin comandantul clubului. De două ori am refuzat. Acolo era deja Cornel Oțelea, prietenul meu bun. Am acceptat abia când acesta plecase. Am preluat o gestiune negativă. Când am ajuns prima dată la birou, era coadă. Deja trei oameni îmi cereau banii, datoriile. Erau datorii multe și mari. Vorbim de iulie 1997. Am primit și un ordin ferm, dar și insistent. Textual, domnul Babiuc mi-a spus așa: ”Domnule Gațu, când ați venit la Steaua, v-am rugat să faceți remanieri. Să desființații secții fără valoare și să dați echipa de fotbal, să o separați de club.” Acest al doilea lucru l-am făcut. Nu puteam închide însă secții unde erau antrenori si campioni olimpici, precum box și haltere, cum mi s-a sugerat. Prin februarie, în fatidicul an 1998, au sosit pe adresa clubului două adrese care pot reprezenta marturii. De la FRF, semnată Mircea Sandu și de la LPF, semnata Mitică Dragomir. Ca fapt divers, niciunul din cei doi nu semnase, cineva pentru semnătură era trecut. Erau somații. Cum că dacă până la 1 mai, anul 1998, nu separăm echipa de fotbal de club, Federația nu mă mai înscrie în cupele europene, iar Liga nu mă mai înscria în campionatul României. Domnul Dudu Ionescu, secretar de stat, mi-a dat doi juriști și am schițat un Statut al unei noi organizații de fotbal, AFC Steaua București. Cu adresele în față, domnii juriști au încercat să salveze echipa de la nenorocire. În același timp, domnul Babiuc insista să rezolv problema, să dam mai repede echipa de fotbal. Am făcut Statutul și am convocat Adunarea Generală. Am invitat toți fotbaliștii în viata care au jucat la Steaua, precum Zavoda, Alecsandrescu, Voinescu, Liță Dumitru. Toți. Apoi am încercat să-l conving pe domnul Ienei să fie președinte. A acceptat, doar că la o Adunare Generală FRF, Mircea Sandu m-a rugat să-l las pe domnul Ienei în pace pentru că are nevoie de el la FRF. Urma Adunarea Generală, iar eu nu aveam președinte. Am făcut o lista și ultimul pe ea era Viorel Păunescu. Îmi era prieten. La Adunarea Generală, de la CCA, s-a ales Consiliul de Administratie, care avea misiunea să aleagă președintele, doar că nu au reușit să ajungă la o concluzie. Când l-am propus pe Viorel Păunescu, daca acesta nu era lângă o biblioteca să se sprijine, ar fi căzut. Așa a ajuns Păunescu președinte. Când a revenit PD la Guvernare, domnul Babiuc l-a chemat pe Păunescu și i-a spus să mai organizeze din nou Adunarea Generală, dar fără mine, pentru că a vrut să mă dea afară. Așa au cooptat persoane noi, iar unul propus era Vova Cohn, prieten al lui Babiuc, doar că era prea dinamovist Prin domnul Păunescu l-am cunoscut pe Gigi Becali, la Intercontinental, când pregătea A.G. Aceasta a fost în 2003 și am participat ca invitat. Erau două tabere, Becali și Păunescu, iar ședința a fost condusă de fratele lui Viorel, Constantin Păunescu. Erau acolo toți campionii de la Sevilla, în spatele meu și chiar mă întrebau cu cine să voteze. În 1998 s-a hotărât, cu concursul domnului Babiuc, desprinderea secției de fotbal de CSA, prin proces civil al divizării, echipa de fotbal cu atributele ei, loc în clasament, coeficient european, tradiții glorioase și continuitate sportivă au trecut la AFC, la domnul Păunescu.”

Iată că și Gațu, omul sistemului care a rupt secția de fotbal a Stelei, confirmă faptul că Babiuc a fost artizanul acestui furt, el ordonând, din postura de ministru, de mai multe ori și mai multor subordonați, să cedeze fotbalul. Neapărat fotbalul, deși era secția care aducea cei mai mulți bani în club. Și asta de departe. Probabil tocmai pentru că era o foarte bună sursă de venituri a fost furată.

Apoi, Gațu mai spune o sumă de minciuni ordinare prin care crede că își acoperă implicarea. Adresele alea de la FRF și LPF care erau semnate de Sandu și Dragomir, dar de fapt nu erau semnate, sunt invenții. Nu există așa ceva. Narativul a trecut însă de la celebra circulară UEFA, o altă minciună ordinară, la niște adrese inexistente de la Federație și Ligă pe care nu le semnase nimeni!

Povestea cu Gigi Becali, pe care l-a cunoscut abia în 2003, e o altă minciună. Gațu și Becali se știau din perioada comunistă, după cum singur-singurel a spus tot fostul comandant al Stelei. Atunci când a rupt fotbalul de club, când i-a dat lui Păunescu active de milioane de dolari sau când Becali și-a oficializat intrarea în AFC, domnul Gațu știa cât se poate de bine cine este Gigi Becali.