Cum a fost furată Steaua – povestea completă

Povestea furtului celui mai important brand din sportul românesc, Steaua București, s-a desfășurat în două acte majore și implică o serie de persoane cunoscute. Din păcate, această serie de infracțiuni a rămas nepedepsită și sunt șanse infime ca ceva să se mai schimbe acum.

ÎNCEPUTURILE…

Istoria noastră are doi actori principali – Victor Babiuc și Gigi Becali – și o mulțime de alți actori secundari, dar și ei foarte importanți. Începuturile poveștii se duc mult înainte de 1989 și ar fi nevoie de o serie de articole foarte lungi doar pentru a desluși acele ițe foarte încurcate. Cert este Becali nu a fost niciodată individul îmbogățit peste noapte de care au încercat unii să profite, ci un ins cu legături puternice la vârful conducerii țării, atât înainte, cât mai ales după 1989.

Pe scurt, familia lui Becali a ajuns la periferia Bucureștiului la finalul anilor 50, la scurt timp după nașterea eroului nostru. În zona Pipera, Tase Becali a pus pe picioare o înfloritoare afacere semi-privată cu oierit. Omul creștea sute de oi pe câmpurile de la marginea Bucureștiului, iar produsele rezultate, de la lapte sau brânză și pâna la carne sau lână, reușea să le vândă prin Capitală.

Pentru ca afacerea să meargă, Tase îi alimenta cu produse pe șefii și șefuleții Miliției și Securității din București. Iar pe măsură ce încasările erau mai mari, nivelul său de influență plătită a ajuns la cel mai înalt nivel. Ceilalți membri ai clanului de la marginea Bucureștiului își făceau veacul prin centrul orașului, în zona cinematografului Patria, a barului Melody sau a Hotelului Lido. De la vânzarea pe sub mână a biletelor la film au trecut rapid la bișniță, schimb valutar și amanet. Totul sub privirile îngăduitoare ale Miliției și Securității. Așadar, familia extinsă Becali a avut legături comerciale foarte strânse cu aparatul represiv al lui Ceaușescu și a folosit aceste legături pentru a acumula o avere considerabilă.

După cum singur a declarat de mai multe ori, Revoluția din 1989 l-a ”prins” pe Becali cu 200,000 de dolari cash! Atenție, banii erau deja schimbați în dolari!

Victor Babiuc este prototipul funcționarului securist. A terminat Dreptul când Becali abia se năștea, după care a reușit să își facă loc pe diferite posturi inaccesibile celor fără legături cu serviciile de informații comuniste, cum ar fi judecător, consilier juridic la Ministerul Comerțului Exterior, profesor la Academia Șefan Gheorghiu, acolo unde se pregăteau cadrele comuniste sau consilier al Consiliului Legislativ. Omul n-a fost membru de partid pentru că, probabil, era membru al altor ”asociații” ceva mai ascunse.

După Revoluție a intrat în politică și s-a orientat rapid spre structurile de forță. A fost ministrul al Justiției și ministru de Interne în FSN-ul lui Iliescu, membru al Comisiei de Apărare și, ulterior, ministru al Apărării în perioada 1996-2000, cu o pauză de două luni în februarie-aprilie 1998.

BECALI ȘI ARMATA

Legăturile lui Gigi Becali cu ceea ce înseamnă Armata Română sunt și ele vechi, cel mai probabil de dinainte de 1989. Pe vremea aceea, ”Geli din Pipera” avea acces în vestiarul Stelei, echipa Armatei, se cunoștea cu Gică Hagi sau cu Valentin Ceaușescu, și era descris de Gabi Balint ca ”un personaj extravagant şi cu bani. Îi plăcea să fie mereu în prim-plan”. După 1989 legăturile au devenit și mai strânse, părțile având interese comune de business.

Prima afacere dintre Becali și Armată are loc în 1996, atunci când Ministerul Apărării face un schimb dubios, aproape 10 hectare de teren în cazarma 2949 din Băneasa, la Şos. Erou Iancu Nicolae, date în schimbul a 10 hectare în comuna Ştefăneşti. 

Trei ani mai târziu miza a crescut, pentru că Becali primește 20,9 de hectare în intravilanul comunei (pe atunci) Voluntari în schimbul a 21,58 de hectare în extravilanul comunei Ștefănești. Dar de ce naiba voia Armata pământ în Șefănești? Intră în scenă generalul Cioflină…

Dumitru Cioflină este un militar de carieră comunist ce a reușit să își construiască o carieră extraordinară după Revoluție. Decembrie 1989 îl găsește șef al secției operații din Comandamentul Armatei a 3-a. Deci era un om destul de important în sistemul ceaușist. Imediat după Revoluție devine comandantul Diviziei 2 Mecanizate și la ceva mai mult de jumătate de an după primește comanda Armatei a 3-a. Doar 3 luni a stat pe această funcție, pentru că în ianuarie 1991 este numit Șef al Marelui Stat Major (devenit ulterior Stat Major General și, recent, Stat Major al Apărării). La un an de la Revoluție, Cioflină devine din șef al secției operații dintr-un comandament ditamai comandant al Armatei Române! Cu siguranță de competent ce era, nu pentru că îi știa pe toți băieții cu ochii verzi, căprui și chiar albaștri!

În 1996, generalul Cioflină, din poziția lui de șef al Marelui Stat Major, aprobă primul schimb de terenuri cu Becali. Ah, un amănunt important! La vremea respectivă, în Ștefănești era primar domnul Anghel Rababoc, nimeni altul decât cumnatul domnului general Cioflină!

O scurtă pauză. Onorabilul nea ”Bobby” Rababoc conducea Ștefăneștiul din 1987 din postura de primar și a rămas pe scaunul ăla până în 2016! În 2008, el a câștigat alegerile din partea Partidului Noua Generație, ăla al lui Becali, da! Înainte de 2008, oamenii din zonă îl acuzau pe nea ”Bobby” că face combinații cu ”Geli din Pipera” pentru ca ăsta din urmă să cumpere terenuri la prețuri foarte mici.

Iată cum Șefăneștiul a devenit în anii 90 un punct important pentru Armata Română. Atât de important că în 1997, pe final de domnie la Statul Major, Cioflină l-a asistat pe Babiuc pentru a trece prin Consiliul Suprem de Apărare a Țării așa numitul “Program cu obiectivele de pregătire operativă a teritoriului, prevăzute a se realiza in perioada 1997 – 2000”. Acest program prevedea înființarea unui punct de comandă la Ștefănești, motiv pentru care terenul lui Becali era absolut necesar. Mai contează că Armata n-a făcut nimic cu terenurile din Ștefănești, iar Guvernul le-a trecut în 2002 în proprietatea primăriei lui nea ”Bobby”, cumnatul generalului și colaboratorul politic al lui Becali?

Ar mai fi un detaliu aici. Al doilea schimb de terenuri a fost categoric în avantajul lui Becali. Terenul din Voluntari pe care l-a luat de la Armată era, la vremea respectivă, de 56 de ori mai scump decât cel pe care l-a cedat în Ștefănești. Becali a fost cel care a insistat, agresiv chiar, ca schimbul să se facă la paritatea suprafețelor, nu a valorii. Doar Armata era cea care avea nevoie de teren, nu ”Geli”! La scurt timp după perfectarea actelor, mândrețea de fată a lui Babiuc reușește să cumpere de la Becali un teren frumușel în Pipera mult sub prețul pieței. Păi să mai zică cineva că Becali nu face acte de caritate!

PRIMUL FURT AL STELEI

Și ajungem la momentul 1998, atunci când Steaua a fost furată prima dată. Sper că este clar pentru toată lumea în momentul de față că Gigi Becali era la momentul ăla un important partener de afaceri pentru cei mai sus-puși oameni din Armata Română și nu un neica-nimeni adus de Pițurcă ca să fie ars la bani prin vestiar!

Babiuc, ministru al Apărării de doi ani deja, este cel care a orchestrat întreaga afacere. O spune comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București de atunci, Cornel Oțelea:

”Prin voinţa ministrului Apărării Naţionale din acea perioadă (Victor Babiuc – n.r.), s-a impus desprinderea echipei de fotbal de clubul Steaua şi s-a predat întreaga echipă unei alte persoane juridice, care s-a numit (Asociația – n.r.) Fotbal Club Steaua. Cu altă conducere, cu altă substanţă în ceea ce însemna fotbalul românesc. În acel moment, echipa, jucătorii, activele au fost luate de la Steaua şi mutate printr-un transfer socialist la noua personalitate juridică. Tot ce a însemnat rezerva financiară a echipei Steaua a fost transferat la noua persoană juridică. Şi aşa, clubul Steaua, fără să primească absolut niciun fel de recompensă sau apreciere a ceea ce a însemnat activitatea fotbalului, a rămas fără echipa de fotbal.”

Deci din ordinul lui Babiuc, echipa de fotbal a fost ruptă de Club și dată cu titlu gratuit unei entități artificiale. Iar această entitate a primit nu doar jucătorii, ci și rezerva financiară! Dar să continuăm:

”Eram comandantul clubului, am fost chemat pentru a promova un raport personal către conducerea ministerului, prin care aş fi solicitat desprinderea echipei de fotbal de clubul Steaua. Vezi-Doamne, problemă cerută de regulamentul de organizare şi funcţionare a Federaţiei de Fotbal. Dar Federaţia de Fotbal, prin amendamentul făcut de răposatul Ion Alecsandrescu la Adunarea Generală, putea să se organizeze ca secţie de fotbal în cadrul clubului polivalent, aşa cum se întâmplă peste tot în lume. Şi asta îi permitea să joace în competiţii, cu statutul respectiv. Ministrul a intervenit şi a spus: ”nu, se schimbă statutul. Echipa pleacă, se organizează în baza legii şi devine o cu totul altă structură”. Eu i-am răspuns ministrului de la vremea respectivă că, atât timp cât voi fi comandantul clubului Steaua, nu voi promova un asemenea raport, sub semnătura mea, pentru a fi aprobat de ministrul Apărării. Dacă dânsul decide că aşa trebuie făcut, eu sunt militar, execut ordinul, dar solicit un ordin scris din partea domniei sale pentru acest lucru. Domnul ministru n-a vrut să discute în aceşti termeni cu mine şi mi-a spus că ”pot să duc mai departe acţiunea şi fără dumneata”. Şi, la 7 luni de zile, am fost schimbat din funcţie. A urmat pentru o perioadă scurtă Cristian Gaţu, după care şi Cristian Gaţu, neîmbrăţişând această idee a prelungit acţiunea până când a fost găsit un general, căruia refuz să-i dau numele, care a acceptat tot ceea ce a cerut domnul ministru. Şi s-a produs schimbarea.”

Iată o primă mărturie despre insistența lui Babiuc în primul furt al Stelei. El a venit cu ideea, el a ordonat-o, el a dat afară oamenii care n-au fost de acord.

Există și un om al sistemului care confirmă cele spuse de Oțelea. Cristian Gațu, cel numit de Babiuc în fruntea clubului pentru a rupe fotbalul, spune că ministrul Apărării de atunci i-a ordonat cât se poate de direct să facă acest lucru, ceea ce s-a și întâmplat pentru că Gațu n-a binevoit să lupte pentru Steaua.

”Domnul ministru de atunci, Victor Babiuc, a insistat să devin comandantul clubului. De două ori am refuzat. Acolo era deja Cornel Oțelea, prietenul meu bun. Am acceptat abia când acesta plecase. Am preluat o gestiune negativă. Când am ajuns prima dată la birou, era coadă. Deja trei oameni îmi cereau banii, datoriile. Erau datorii multe și mari. Vorbim de iulie 1997. Am primit și un ordin ferm, dar și insistent. Textual, domnul Babiuc mi-a spus așa: ”Domnule Gațu, când ați venit la Steaua, v-am rugat să faceți remanieri. Să desființații secții fără valoare și să dați echipa de fotbal, să o separați de club.” Acest al doilea lucru l-am făcut. Nu puteam închide însă secții unde erau antrenori si campioni olimpici, precum box și haltere, cum mi s-a sugerat. Prin februarie, în fatidicul an 1998, au sosit pe adresa clubului două adrese care pot reprezenta marturii. De la FRF, semnată Mircea Sandu și de la LPF, semnata Mitică Dragomir. Ca fapt divers, niciunul din cei doi nu semnase, cineva pentru semnătură era trecut. Erau somații. Cum că dacă până la 1 mai, anul 1998, nu separăm echipa de fotbal de club, Federația nu mă mai înscrie în cupele europene, iar Liga nu mă mai înscria în campionatul României. Domnul Dudu Ionescu, secretar de stat, mi-a dat doi juriști și am schițat un Statut al unei noi organizații de fotbal, AFC Steaua București. Cu adresele în față, domnii juriști au încercat să salveze echipa de la nenorocire. În același timp, domnul Babiuc insista să rezolv problema, să dam mai repede echipa de fotbal. Am făcut Statutul și am convocat Adunarea Generală. Am invitat toți fotbaliștii în viata care au jucat la Steaua, precum Zavoda, Alecsandrescu, Voinescu, Liță Dumitru. Toți. Apoi am încercat să-l conving pe domnul Ienei să fie președinte. A acceptat, doar că la o Adunare Generală FRF, Mircea Sandu m-a rugat să-l las pe domnul Ienei în pace pentru că are nevoie de el la FRF. Urma Adunarea Generală, iar eu nu aveam președinte. Am făcut o lista și ultimul pe ea era Viorel Păunescu. Îmi era prieten. La Adunarea Generală, de la CCA, s-a ales Consiliul de Administratie, care avea misiunea să aleagă președintele, doar că nu au reușit să ajungă la o concluzie. Când l-am propus pe Viorel Păunescu, daca acesta nu era lângă o biblioteca să se sprijine, ar fi căzut. Așa a ajuns Păunescu președinte. Când a revenit PD la Guvernare, domnul Babiuc l-a chemat pe Păunescu și i-a spus să mai organizeze din nou Adunarea Generală, dar fără mine, pentru că a vrut să mă dea afară. Așa au cooptat persoane noi, iar unul propus era Vova Cohn, prieten al lui Babiuc, doar că era prea dinamovist Prin domnul Păunescu l-am cunoscut pe Gigi Becali, la Intercontinental, când pregătea A.G. Aceasta a fost în 2003 și am participat ca invitat. Erau două tabere, Becali și Păunescu, iar ședința a fost condusă de fratele lui Viorel, Constantin Păunescu. Erau acolo toți campionii de la Sevilla, în spatele meu și chiar mă întrebau cu cine să voteze. În 1998 s-a hotărât, cu concursul domnului Babiuc, desprinderea secției de fotbal de CSA, prin proces civil al divizării, echipa de fotbal cu atributele ei, loc în clasament, coeficient european, tradiții glorioase și continuitate sportivă au trecut la AFC, la domnul Păunescu.”

Iată că și Gațu, omul sistemului care a rupt secția de fotbal a Stelei, confirmă faptul că Babiuc a fost artizanul acestui furt, el ordonând, din postura de ministru, de mai multe ori și mai multor subordonați, să cedeze fotbalul. Neapărat fotbalul, deși era secția care aducea cei mai mulți bani în club. Și asta de departe. Probabil tocmai pentru că era o foarte bună sursă de venituri a fost furată.

Apoi, Gațu mai spune o sumă de minciuni ordinare prin care crede că își acoperă implicarea. Adresele alea de la FRF și LPF care erau semnate de Sandu și Dragomir, dar de fapt nu erau semnate, sunt invenții. Nu există așa ceva. Narativul a trecut însă de la celebra circulară UEFA, o altă minciună ordinară, la niște adrese inexistente de la Federație și Ligă pe care nu le semnase nimeni!

Povestea cu Gigi Becali, pe care l-a cunoscut abia în 2003, e o altă minciună. Gațu și Becali se știau din perioada comunistă, după cum singur-singurel a spus tot fostul comandant al Stelei. Atunci când a rupt fotbalul de club, când i-a dat lui Păunescu active de milioane de dolari sau când Becali și-a oficializat intrarea în AFC, domnul Gațu știa cât se poate de bine cine este Gigi Becali.

INTRĂ ÎN SCENĂ PĂUNESCU…

Viorel Păunescu nu a apărut din neant la Steaua, așa cum insinuează Cristian Gațu. Era un prieten pe care comandantul Stelei l-a pus șef peste entitatea nou-înființată căreia i-a dat zeci de milioane de dolari pe ochi frumoși? Nici pe departe, deși Păunescu are cu siguranță ochi frumoși, iar lumea rea zice c-au fost albaștri pe vremuri.

Ei bine, nea Viorel este și el o figură cunoscută de pe vremea comunismului. De prin anii 70 se ocupa cu entertaimentul bucureștean și nu numai și îi cunoștea bine de tot pe cam toți cei implicați în povestea noastră. Gigi Becali, de exemplu, îi era client fidel la barul de streaptease din București pe care Păunescu îl manageria, având masă ”lângă scenă”, după cum același Păunescu a spus.

Așadar, prietenul lui Gațu, care a fost cooptat în AFC Steaua ultimul și care a ajuns președinte din întâmplare, primind gratis o echipă de fotbal, un lot evaluat la multe milioane de dolari și rezervele financiare ale formației militare, este un cunoscut vechi de-al lui Becali.

După ce se consfințește transferul acesta apare și celebra Hotararea de Guvern nr. 66/4 prin care Executivul condus de Radu Vasile dăruiește asociației lui Păunescu complexul din Ghencea pe 20 de ani. Printre semnatarii HG-ului este și, ați ghicit, Victor Babiuc, încă ministru al Apărării. În urma hotărârii se încheie protocolul dintre Clubul Sportiv al Armatei Steaua București și AFC Steaua, Păunescu devenind stăpân peste Ghencea. HG-ul e anulat peste 3 ani de Guvernul Năstase și Complexul Sportiv Steaua revine la Steaua, acolo semnând și Talpan ACTELE prezentate de multipremiatul de la ProSport.

FACEȚI LOC PENTRU BECALI

În cam aceeași perioadă apare în scenă, public, și Gigi Becali, miliardarul care finanța asociația lui Păunescu fără niciun beneficiu. Numai că planurile încep să fie dezvăluite rapid.

În vara anului 2000, Becali cumpără de la AVAB (Agenția de Valorificare a Activelor Bancare) o creanță în valoare de 1,3 milioane de dolari pe care Clubul Sportiv al Armatei Steaua o avea după refacerea tribunei oficiale a stadionului din bulevardul Ghencea. Cu 200,000 de dolari, Becali devine creditor al clubului Armatei, având de recuperat 1,3 milioane de dolari! Mai trebuie spus că această datorie a CSA Steaua era pentru un credit la Bancorex. Da, același Bancorex care a falimentat spectaculos și unde celălalt frate Păunescu, George, a avut o implicare serioasă. Nimic ilegal, pentru că mândra justiție română nu l-a condamnat.

După ce Becali se face stăpân pe această creanță importantă, AFC Steaua, asociația lui Păunescu deci, și Ministerul Apărării Naționale semnează un amendament la protocolul pentru complexul sportiv prin care asociația preia integral datoria către AVAB, dar și datoria către compania Tehnorob, cea care s-a ocupat de nocturnă. Atenție, la Tehnorob datoria era preluată doar după o sentință definitivă a instanțelor.

Uite-așa, ”Geli din Pipera” a devenit creditor major al asociației care a primit gratis de la Ministerul Apărării echipa de fotbal și complexul sportiv din Ghencea!

E nevoie de încă o paranteză aici. În protocolul din 1999, AFC-ul lui Păunescu a preluat lotul de jucători, locul în Liga 1, stadionul, terenurile de antrenament și ”tradiția glorioasă”. Ce înseamnă asta? Păi, fix nimic, după cum a arătat deja justiția!

Clubul Sportiv al Armatei înregistrase marca Steaua la OSIM încă din 1996 (marca 026915/02.07.1996) și nu o putea ceda asociației pentru că el continua să existe sub acest brand. Așa că a fost inventată această sintagmă care nu înseamnă nimic și a fost cedat dreptul de folosire a mărcii. Adică AFC Steaua avea dreptul să utilizeze marca, dar atât. Nu avea voie să o înstrăineze pentru că nu era a sa!

Trece timpul și Becali își pune în aplicare planul de a prelua AFC-ul. Atenție, la vremea respectivă, AFC-ul avea lotul de jucători, locul în Liga 1 și drept de folosire a brandului si a stadionului. Avea practic tot! Ca să preia asociația trebuie să devină stăpân peste ea. În acord cu Păunescu, începe să împrumute AFC-ul cu diferite sume de bani folosiți pentru plata salariilor, a unor transferuri supraevaluate și așa mai departe. În calitate de creditor, primește dezlegări în alb ale contractelor celor mai importanți fotbaliști. Asta înseamnă că dacă voia îi putea lua pe ăia de la echipă oricând.

Buba s-a spart și lucrurile s-au precipitat în 2003. Babiuc era istorie din Ministerul Apărării, iar liberal-democrații lui lăsaseră locul la guvernare PDSR-ului lui Iliescu și Năstase. Iar Executivul condus de Năstase anulează HG-ul din 1999 printr-un alt HG. Brusc, asociația lui Păunescu pierde complexul sportiv și marca Steaua. Castelul de cărți se prăbușește și împrumuturile de milioane de dolari ale lui Becali se prăbușesc ca valoare reală. ”Geli” se panichează și aici planul deraiază complet pentru că se ceartă cu Păunescu.

Temându-se că a fost păcălit, Becali face o mutare de forță și scoate la înaintare datoriile uriașe pe care AFC-ul le are către el, precum și dezlegările fotbaliștilor. Impune o Adunare Generală a Asociației pentru a vota schimbarea conducerii, iar înainte de asta curăță lista membrilor cu drept de vot prin impunerea unei taxe de vreo 8,000 de dolari. Tot în cadrul acelei ședințe se votează și înființarea unei noi societăți comerciale pe acțiuni care să preia activitatea echipei de fotbal. Având majoritatea, Becali preia 51% din acțiunile noii firme, AFC Steaua primește 36% și zero putere de decizie, Viorel Păunescu, ia 6%, Victor Piţurcă 4% şi ”Geli” își mai bagă și nepotul la înaintare, pe Lucian Becali, cu 3%.

Mutarea cu adevărat importantă este cooptarea pe o poziție înaltă și foarte bine plătită a căpitanului Iulian Gherghișor. Fost angajat al Clubului Sportiv al Armatei Steaua, fost reprezentant al CSA Steaua în cadrul asociației lui Păunescu, acesta devine mintea strălucită din spatele ”operațiunii clonarea”.

Firma lui Becali solicită Clubului Sportiv al Armatei Steaua București dreptul de a folosi marca Steaua, drept pierdut după HG-ul lui Năstase, iar când este refuzată înregistrează pur și simplu o nouă marcă Steaua, clonată în mod evident și cu o siglă din 1986 restilizată.

AFC-ul rămâne acționar încă mulți ani și este îngropat în datorii înainte de a fi băgat în faliment.

Firma lui Becali și Clubul Sportiv al Armatei Steaua București continuă să aibă relații comerciale, asta din cauza noului comandant al CSA, George Boroi, bun amic cu ”Geli” și Gherghișor, până spre finalul anilor 2000, când Becali reacționează din nou impulsiv. Simte un moment politic prielnic (are un partid, PNG, care ia peste 2% din voturi și câștigă niște primării, inclusiv pe cea din Stefănești, unde cumnatul lui Cioflină obține un nou mandat cu mare scandal) și forțează preluarea complexului din Ghencea, marea lui miză. Amenință că nu mai plătește chiria, doar-doar guvernarea PSD va ceda, numai că MApN se trezește.

Prin munca lui Talpan, pentru că omul a rămas acolo și a continuat să adune date, echipa lui Becali e evacuată din Ghencea, e dată în judecată pentru plata chiriilor restante și încep demersurile pentru anularea mărcii clonate.

CINE A FURAT STEAUA?

Tabloul prezentat e departe de a fi complet. Lipsesc multe informații pe care cei implicați au grijă să le ascundă. De aceea, atunci când multipremiatul de la ProSport l-a sunat pe Becali să îl întrebe de ACTELE din 2003, procesul verbal de predare-primire a stadionului dintre asociația lui Păunescu și Clubul Sportiv al Armatei Steaua prima reacție a lui ”Geli” a fost să urle că ”s-a prescris”. De asta oameni precum Gațu sau Roșu, cel care i-a urmat la comanda CSA Steaua, mint cu tupeu. Buba e spartă, dar mai e încă mult puroi acolo și nu știi de unde vine puțină pușcărie.

Pentru mine este cert că avem de-a face cu un plan deliberat și bine pus la punct prin care Steaua a fost furată.

Vorbim despre un ministru al Apărării care a ordonat cedarea echipei de fotbal și a schimbat un comandant de club care nu l-a ascultat. Vorbim de o gașcă întreagă de prieteni de pe vremea comunismului cărora le-a fost făcut cadou un bun de zeci de milioane de dolari. Vorbim despre intenții verificabile de îndatorare a unei entități.

Momentele 1998 și 2003 nu sunt separate, ele fac parte din aceeași schemă foarte isteață, una pe care Năstase a întârziat-o și pe care Becali a distrus-o. Era un plan pe termen lung care le asigura tuturor celor implicați foarte mulți bani cu practic zero riscuri.

Implicațiile au fost la vârf și probabil de aceea cercetările amănunțite au lipsit. S-au cercetat câteva fapte, dar niciodată puse în context pentru a avea imaginea de ansamblu.