Cum a fost furată Steaua

Furtul celui mai mare brand din sportul românesc este în continuare pus sub semnul întrebării, deși el a fost stabilit parțial în instanță. Cu toate acestea, armatele de trolli fcsb-iști sădesc în continuare dubii în rândul celor mai puțin informați.

Hai să vedem, pe scurt, cum a fost furată Steaua..

În 1998, mergând pe o tactică agresivă și profitând de lipsa infomațiilor, ”ei” au reușit să rupă secția de fotbal de Clubul Sportiv al Armatei Steaua. Cine sunt ”ei”? Sunt o parte dintre cei care au făcut parte din conducerea AFC Steaua și o parte dintre cei care au profitat de această mutare. Din Armată și din civilie.

Pentru a forța această rupere, au apelat la strategia dezinformării, susținând că FIFA și UEFA solicită schimbarea formei de organizare a echipelor de fotbal, amenințând în schimb cu excluderea din competiții. Suntem în 2021 și nimeni nu a făcut dovada existenței acelei solicitări. Mai mult, Ionuț Lupescu, fost director în cadrul UEFA, a spus clar că așa ceva nu a existat și că echipele departamentale au avut și au dreptul de a juca în cupele europene.

Ruptura asta de Clubul Sportiv al Armatei a fost în sine un furt. CSA Steaua a cedat unei noi entități, AFC Steaua, asociație non-profit condusă de Păunescu, aproape tot: lot de jucători, loc în prima ligă și s-a încercat chiar și smecheria supremă cu stadionul Ghencea. Ultima a picat în ultima clipă.

CSA Steaua a dat gratis echipa de fotbal și a acordat dreptul de utilizare a mărcii unei alte entități comerciale fără a-și proteja în vreun fel interesele. Nu a existat drept de veto, nu a existat o podere a voturilor, nimic. CSA Steaua avea câțiva reprezentanți în AFC Steaua, dar atât. Aceștia puteau și au și fost scurtcircuitați rapid din procesul decizional. Echipa aceea nu mai era a Stelei.

Apare Gigi Becali în scenă, pe axa Pițurcă-Păunescu. În primă fază a vrut doar să își facă reclamă și a împrumutat clubul cu niște bani. Apoi au început șmecheriile: jucători luați la suprapreț sau degeaba, doar pentru a încărca AFC-ul de datorii.

În 2003 face pasul decisiv prin înființarea unei societăți comerciale. Ca să poată prelua echipa, trebuia ca AFC-ul, cel care a primit echipa pe gratis și fără obligații, să facă parte din noua lui firmă. Pentru a se întâmpla asta, trebuia ca membrii AFC să voteze pentru. Cu ajutorul lui Păunescu a impus o contribuție obligatorie a membrilor AFC de 1,000 de dolari pe an și nu i-a anunțat decât pe prietenii săi. Astfel, doar cine a plătit mia de dolari a putut vota și astfel AFC Steaua a devenit acționar la SC FC Steaua București SA, firma lui Becali.

Problemele mari pentru Becali au fost stadionul și numele. Cu stadionul a încercat o șmecherie cu fostul comandant, colonelul Roșu, care nu i-a mers. Voia să primească stadionul pe firmă gratis pentru vreo 20 de ani. A doua a fost mai simplă. A cerut dreptul de a folosi marca Steaua, nu l-a primit și pur și simplu a clonat marca și a înregistrat-o.

Așa a ajuns Becali să fure această echipă. Totul a plecat de la desprinderea de CSA Steaua din 1998, a continuat cu îndatorarea AFC-ului ce nu era controlat de reprezentanții Armatei și a culminat cu clonarea identității Stelei. Dacă pentru momentul 1998 e greu să îl acuzi, el fiind atunci ocupat cu bișnița, pentru ce s-a întâmplat după 2000 e principalul vinovat.

Sunt vinovați și oameni din Armată? ABSOLUT! De la comandantul CSA Steaua din 1998, la comandantul secției de fotbal de atunci, la cei care au urmat la comandă până prin 2009-2010, toți sunt responsabili. Ilustrul stelist Boroi poartă una dintre cele mai mari responsabilități.

De ce doar Becali plătește? Păi… Becali nu a plătit! Încă. Instanța i-a anulat doar marca aceea clonată, dar încă nu a plătit pentru furtul Stelei. Procesul pentru prejudiciu e încă pe rol, iar la pușcărie a fost pentru alte infracțiuni. Deci nimeni nu a plătit pentru furtul Stelei. Nici măcar Becali.