E foame de bani, băieți!

Cam la asta se reduce întreg scandalul dintre Ministerul Tineretului și Sportului și Federația Română de Rugby.

Dar dacă nu știți despre ce e vorba, să intrăm puțin in detalii. Rugby-ul românesc avea un stadion aproape de buricul Bucureștiului, la Arcul de Triumf, zonă în fața căreia mulți rechini imobiliari bălesc de ani de zile. Stadionul ăsta era mic, cochet, nu chiar foarte modern, dar își făcea treaba cu onestitate.

Prin 2011-2012 a început să se vorbească despre modernizarea lui, iar după câțiva ani a intrat în programul ”Euro 2020”. Statul român a investit spre 40 de milioane de euro în refacerea arenei, sumă obscenă oricum o privești, iar rezultatul este interesant. Vechiul stadion este doar o amintire, lângă cel nou apărând o mulțime de metri pătrați de suprafața construită.

Este momentul în care guvernele se schimbă, iar pe stadion pune ochii, îmi imaginez, noul ministru, Novak pe numele lui.

Din câte știu și din toate informațiile pe care le-am adunat de-a lungul anilor, nu s-a pus niciodată problema până acum ca stadionul Arcul de Triumf să nu revină în administrarea FR Rugby. Ba chiar au existat laude guvernamentale cum că, iată, statul nu investește doar în fotbal, ci și în alte sporturi.

Iar Federația are (avea?) drept de folosință gratuită a complexului pentru 49 de ani, până prin 2050 și ceva.

Vă spuneam că lucrurile s-au schimbat după numirea lui Novak la minister. Cum? Foarte simplu! Cu de la sine putere, ministrul a zis că nu mai vrea ca un stadion de 40 de milioane de euro să fie folosit gratuit de FR Rugby, ci de ministerul pe care îl conduce. Sigur, rugby-ul va avea prioritate la folosit arena (oare?), dar ministerul lui Novak va avea prioritate la utilizat spațiile uriașe din jurul ei. Căci sunt totuși mii de metri pătrați în centrul Bucureștiului.

A dispus, fără avizul Ministerului Justiției, conform celor de la rugby, revocarea dreptului de folosință gratuită și s-a ”împroprietărit” pe sine.

Federația nu s-a lăsat, pentru că și pentru ea arena și spațiile comerciale/de birouri reprezintă o potențială sursă uriașă de venituri, și așa a început scandalul.

Și trebuie spus că ministerul lui Novak are cam zero argumente în disputa asta. În afara faptului că spune că poate să faca asta din punct de vedere legal, o speță ce va fi tranșată de justiție probabil, nu există altceva. Ah, ba da, ministerul recunoaște că stadionul Arcul de Triumf este considerabil mai valoros după modernizare și că îl vrea.

În disputa asta, tind să dau dreptate FR Rugby. Altfel, mă aștept ca MTS să ceară tuturor stadioanelor construite în ultimii ani peste tot prin țară. Că toate sunt investiții ale statului român de care trebuie să beneficieze întreg poporul. Cum domnul Novak nu o să facă asta, am să presupun că interesul pentru complexul de la Arcul de Triumf nu este unul orientat către sport.

Atenție aici! Nu spun că Novak va face vreo combinație sau afacere în interes personal cu stadionul. Habar nu am de așa ceva. Spun că Novak vrea stadionul pentru MTS pentru ca MTS să profite de potențialul imobiliar al zonei, crescându-și bugetul propriu.

Aici e comunicatul ministerului – http://mts.ro/noutati/comunicat-de-presa-referitor-la-campania-coordonata-impotriva-ministerului-tineretului-si-sportului-in-legatura-cu-stadionul-arcul-de-triumf/

Aici e comunicatul FR Rugby – https://frr.ro/2021/02/08/frr-solicita-mts-sa-spuna-in-24-de-ore-care-sunt-grupurile-de-interese-din-jurul-stadionului-national-de-rugby-arcul-de-triumf/

One thought on “E foame de bani, băieți!

  1. cateva precizari, intre timp s-au mai clarificat niste aspecte

    1. valoarea intregului complex e 27 milioane Euro conform documntelor MTS, ce s-a spus in presa au fost exagerari voite, nevoite…oricum mai rar asa ministru slab

    2. Novak e un papagal care face ce zice echipa de la minister, majoritatea fiind ori traseisti PSD ori sincuristi PNL, probabil cu parti pris-uri cu Gigi pentru stadion; Novak nu hotaraste el acolo, el e o interfata care spune ce i se zice, omul e limitat intelectual si fixist, n-are nici o idee, doar copierea strategiei ungare in sport si vizite prin secuime sa le dea patinoare si sali

    3. FRR e in fata unei veri de foc, dupa o pauza de 15 ani ne viziteaza din nou echipe de Tier 1, Scotia si Argentina…si cand colo nu au nici stadionul istoric pe care sa joace din cauza acestor masinatiuni.

    4. FRR are dreptate cand cere stadionul pentru ca pe National nu se poate juca rugby (FRF a avut grija sa fie prea “scurt” gazonul), in multe noi stadioane nu se poate juca (Arad, Oradea) si in altele ECHIPA NATIONALA DE RUGBY e refuzata pe motiv ca strica gazonul (Cluj, Ploiesti, Botosani)…asta cand s-a cerut o arena cu incalzire in gazon pentru ca meciurile de calificare la Cupa Mondiala se joaca si in Februarie, Martie cand poate ingheta.

    5. Poate poate are si rugbyul noroc si vara asta reuseste sa joace meciurile cu Argentina si Scotia pe noul Steaua (din ratiuni de capacitate in conditii de pandemie) si sa ia inapoi Arcul…insa pana nu se schimba ceva la MTS nu vad cum…basca a mai dat si FRR cu bata in balta si l-a pus pe Orlando Teodorovici trezorier….cam asta e obiectia multora din Guvern si FRR ori nu intelege ori se face ca nu intelege

    Ma bucur ca mai gasesc articole despre rugby, un sport ignorat cu toate ca nationala masculina e cea mai bine clasata la nivel mondial din sporturile de echipa masculine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *