#EMOȚIONANT
Steaua a promovat în Liga 2 după un baraj lipsit de orice fel de emoție cu CS Afumați, așa cum am anticipat de altfel. Iar după această performanță, pentru că orice ar scrie analfabeții pe social media este o performanță, au apărut bocitoarele de serviciu, maronicii îngrijorați de viitorul echipei.
”Dar ce se va întâmpla de acum? Dar cui vor da echipa? Dar dacă nu vor avea drept de promovare? Dar dacă nu vor veni investitorii? Dar daca? Dar daca? Dar?”
Sigur ați văzut deja rahaturile astea pe paginile celor care își zic singuri ziariști sau poate i-ați ascultat în emisiunile alea cu audiență minus 50.
Nu e fascinantă schimbarea asta? De la ”echipa se va desființa în 3 luni” au trecut la ”nu au valoare să promoveze”. Apoi au venit cu ”îi blochează becali în Liga 3 50 de ani”, au mers către ”îi distruge Afumațiul” și acum sunt la ”au promovat degeaba că nu pot ajunge în Liga 1”.
Mă rog, cred că mai toată lumea ce își poate ține balele în propria gură se aștepta ca maroncii să facă schimbările astea ”editoriale”. Vor urma și altele, stați liniștiți, iar situația asta se va menține până la inevitabila dispariție a FC FCSB. Inevitabilă pentru că managementul becalian va duce cu siguranță la faliment mai devreme sau mai târziu.
Revenind puțin la #emoțiazilei, ce dracu va face Steaua? Mai ales c-a mai apărut și Bumbescu, ditamai antrenorul de juniori de la Steaua, să ne spună că e gata, cel puțin doi ani echipa nu promovează.
În primul rând, e fix treaba Stelei ce va face. Așa cum clubul nu a cerut voie de la domnii maronici până acum, nici de acum sper că nu va face asta. În al doilea rând, orice ar face Steaua flămânzii ăștia vor comenta negativ. Niște idioți pentru care decizii definitive ale instanței sunt facultative vor rămâne idioți toată viața. În al treilea rând, Steaua are mai multe opțiuni, nu e nimic final în momentul de față. Și opțiunile astea pe care le văd sunt măcar 3.
- Steaua cedează și își schimbă forma de organizare la fotbal. Conform regulamentului, trebuie să facă asta până să înceapă sezonul următor, probabil prin luna august. Practic ar avea și opțiunea de a cere o derogare, riscând să nu o primească pe motiv de FC Argeș Campionii Piteștiului 2073. Schimbarea formei de organizare ar veni cu niște riscuri, mai ales dacă ne uităm la istoria Stelei. Pot face fie o asociație non-profit, fie o societate comercială pe acțiuni. Dacă în oricare dintre formulele astea CSA Steaua ar fi unic membru, ar fi ideal. Dacă vor fi aduși oameni sau entități noi cu putere de decizie, Steaua riscă să fie furată din nou.
- Steaua nu vrea/nu poate să își schimbe forma de organizare și rămâne în Liga 2 până când vin vremuri mai bune. Doi ani sau 20 de ani. În tot acest timp ar putea juca în cupele europe ca echipă departamentală pe filiera Cupei României. Ideea asta cred că e cea mai stupidă totuși.
- Steaua începe sezonul în Liga 2 și pornește un litigiu cu FRF. Cum regulamentul e imbecil, dat fiind faptul că sunt atâtea echipe finanțate aproape exclusiv de primării, să interzici uneia finanțată de un minister să ajungă în Liga 1 e discriminatoriu. Riscul este să ai un litigiu de durată, timp în care Steaua ar fi blocată în Liga 2. Partea bună ar fi că Steaua și-ar păstra verticalitatea, iar după victoria din instanță ar primi nu doar drept de promovare, ci și daune. Există, de asemenea, riscul ca litigiul să fie pierdut și să revenim la punctul 1.
Cred că cei din club vor merge pe varianta 1, dar pe aia proastă. Adică vor face un ceva, probabil un non-profit pentru că e mai ușor și mai furabil, în care se vor lipi diverse lipitori. Iar după ce ministerul va pompa bani în continuare în acest AFC la pătrat, în câțiva ani vor apărea niște smecherași care vor forța preluarea definitivă.
Speranța mea este că marca nu va fi înstrăinată după ce s-a întâmplat ciordeala becaliană, iar la 3,6 milioane de euro pe an concesionarea nimeni nu își va permite să scoată din schemă ministerul, plătind pentru brand.
Oricum ar fi, în perioada următoare, de mâine chiar, se vor înmulți serios mesajele alarmiste despre viitorul Stelei și despre obligativitatea schimbării formei de organizare. La fel ca în 1998, atunci când băieții isteți au furat prima dată echipa. Doar că acum nu va mai fi ”FIFA ne obligă” ci ”nu vom avea voie să promovăm”.
Singura mea speranță este că Florin Talpan, deși trecut pe o linie semi moartă după aducerea unui alt jurist în departament, este încă la Steaua. Și pare că e singurul om de acolo care vrea binele Stelei.