Ferițivă dea nalfabeți

România este una dintre țările europene aflate an de an în topul analfabetismului funcțional și asta se vede poate cel mai bine în disputa dintre Steaua și FCFCSB. Oamenii, foarte mulți dintre ei, citesc chestii, dar nu le înțeleg și rămân la ideile lor stupide.

Dar hai înainte de toate să vedem ce e un analfabet funcțional, pentru că sigur unii se vor simți lezați. Iar alții nu vor înțelege. Prin urmare, vorbim despre ”o persoană care poate să reproducă verbal sau în scris un text, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță. Semnele grafice sunt recunoscute, dar conținutul de idei nu este înțeles decât, eventual, la un nivel foarte superficial.”

Acum să luăm cel mai recent episod al disputei, sesizarea făcută de Steaua la CNA împotriva postului Telekom Sport și a numitului grădinărescu, un om care și-a construit o carieră neavând nici măcar o urmă de talent.

Steaua le-a transmis celor de la CNA că grădinărescu încalcă o sentință definitivă a Curții Supreme de fiecare dată când se referă la FCFCSB ca fiind Steaua. Un demers absolut legitim împotriva unui guguștiuc plin de tupeu, CNA fiind organismul care, teoretic, sancționează derapajele din audio-vizual, deci TV și radio.

Primul a reacționat cel vizat că, deh, prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul. A scremut el un soi de replică amuzantă doar dacă ai turnat betoane 3 zile la rând și-apoi ai stat o noapte trăgând spirt prin pâine. Cert e că omul e nemulțumit, i se pare că ”Armata” are lucruri mai bune de făcut decât să îl bage pe el în seamă. Și așa e, doar că sesizarea nu e făcută de ”Armată”, ci de Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, entitate vizată direct de tâmpeniile spuse de el pe post.

E asta o mostră de analfabetism funcțional grădinărescian? Cred că ar putea fi!

Vin apoi microbiștii, suporterii, marea masă de proști care îi plătesc salariul unui astfel de inutil netalentat,

Ăștia sunt atât de încuiați încât nu pot concepe că cineva, Steaua în cazul de față, nu are nimic cu ei și cu echipa lor mult-iubită, ci că își apără doar interesele. Comerciale, de imagine, sportive etc.

Deși citesc comunicatul Stelei, nu reușesc să priceapă că sesizarea către CNA a fost făcută pentru că netalentatul s-a referit la FCFCSB ca fiind Steaua. Nu reușesc, nu pot! Inventează chiar scenarii potrivit cărora ”Armata”, legendara armată care nu mai poate de ce scrie nea Gelu vidanjorul pe Facebook, s-a supărat că au fost ei mulți la un meci, sau că aceeași armată nu-i mai apără pentru că are alte interese.

Ei bine, analfabeților de mai sus trebuie să explici că, în realitate, nici măcar unul ca grădinărescu nu are voie să spune orice îi trece prin cap la TV. Când e la birt cu colegii de cooperativă, da, dar la TV sunt niște minime reguli pentru că te adresezi unui public numeros și trebuie să ai responsabilitatea asta.

Deci dacă tu vii și spui că FCFCSB e Real Madrid cam minți poporul cu televizorul, iar asta e sancționabil. Și Real Madrid are tot dreptul să te reclame. Ba dacă grădinărescu făcea asta avea toate șansele să se aleagă și cu un litigiu în civil și să plătească niște daune din pensia aia care e oricum mult mai mare decât merită. Sau dacă zicea că Pepsi e Coca Cola. Mă rog, ați înțeles ideea.

Analfabetismul ăsta, cultivat timp de generații, este cam principalul responsabil pentru tot ce nu merge la noi, de la alegerile în urma cărora infractori și imbecili ajung în funcții publice și până la proști ce ajung să aibă cariere de zeci de ani fără să facă nimic.

Ce face grădinărescu, de fapt ce fac toți maroneii, este să profite și să hrănească această situație. Ei știu că CNA va da cel mult un avertisment, angajatorul nu îi va sancționa, iar publicul le va sorbi dejecțiile în continuare. De asta poate n-ar fi chiar rău ca Steaua să își pună avocații la treabă și să îi ardă la bani pe ăștia. Litigii în civil, chiar cu riscul prelungirii lor în ani de zile, și solicitări de daune conforme cu pagubele produse.

Abia când ăștia vor plăti din propriul buzunar tâmpeniile pe care le scot pe gură ne vom putea îndrepta spre normalitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *