Idei crețe despre trecerea Stelei în privat
Se tot rostogolește varianta investitorului privat care va prelua, pardon, va lua, Steaua și o va face mândră și frumoasă ca soarele sfânt de pe cerul patriei verzi, așa că am zis să pun și eu pe hârtia asta virtuală câteva idei crețe despre acest proces.
Înainte de toate, două chestii. Steaua nu trebuie să fie cedată, pardon, dată unui privat. Actuala formă de organizare respectă regulile FRF, Clubul Sportiv al Armatei este afiliat și recunoscut de forul suprem fotbalistic ca și club profesionist. Singura problemă e Legea Sportului, aia pe care conducerea Stelei face tot posibilul să nu o confrunte. Doi, dacă vrea performanță în adevăratul sens al cuvântului, Steaua are nevoie de o conducere profesionistă, cum probabil doar în privat găsești.
Astea fiind spuse, hai să vedem ce ar fi de făcut pentru această trecere la miliardarul care va pompa sute de milioane de euro în Ghencea.
În primul rând, echipa nu se dă! Au făcut asta în 1998, acel furt primordial care a dinamitat fundația a tot ceea ce însemna Steaua pentru sportul românesc. Nu, cine vrea Steaua, trebuie să o cumpere. Aici, Clubul Sportiv al Armatei ar avea două mari opțiuni care încep cu o evaluare a investițiilor oneste făcute de la înscrierea echipei în Liga a 4-a și până în prezent. Că o fi investitorul ăsta miliardar în Bitcoin, dar nimeni nu aruncă bani pe fanteziile lui Petrea cu terenul 5, ca să dau un exemplu.
Vorbim de investiții oneste de genul salarii jucători și staff, costuri anuale cu echipa și așa mai departe. De preferat un audit extern. Și rezultă suma de X euro, pe care miliardarul fie o plătește direct în conturile clubului și de acolo dispare așa cum dispar anual milioanele pompate de Ministerul Apărării, fie este considerată aport al CSA Steaua la noua entitate. Ideal, cazul secund, ca să existe un parteneriat corect.
Apoi, brandul nu se înstrăinează, dar probabil că acum ar fi super greu să se mai întâmple asta. Brandul rămâne la CSA Steaua, care din postura de partener îl pune la dispoziția noii entități. Sigur că cele 3,7 milioane de euro pe an pentru ”chiria” mărcii înseamnă obscen de mult și nimeni nu le va plăti. Dar banii ăia nu trebuie virați în cont pe 1 ianuarie. Banii ăia pot fi investiții asumate de miliardar în cadrul unui plan multianual de investiții, inclusiv în infrastructură sau transferuri. Banii ăia pot reprezenta părți din contractele noii entități cu CSA Steaua, pentru închirierea stadionului sau a bazei sportive, de exemplu. Fără să fiu avocat de renume intergalactic ca știm noi cine, îmi imaginez că soluții sunt.
Continuăm cu CSA Steaua, care nu trebuie să aibă putere de decizie în managementul de zi cu zi al clubului. CSA Steaua este investitorul strategic, cel care o dată pe an sau o dată la 5 ani avizează strategia macro a clubului, direcțiile de dezvoltare etc. CSA Steaua nu are treabă cu numiri de antrenori, transferuri de jucători, contracte de sponsorizare și așa mai departe. CSA Steaua este garantul performanței sub brandul Steaua și nimic mai mult. E treaba privatului cum face bani și câți bani face. De altfel, obiectivul lui ar trebui să fie inclusiv ăsta, să facă bani mulți. Pentru că bani mulți poți face doar prin performanță mare.
În cazul în care privatul nu se ține de promisiuni și e rău intenționat trebuie să existe o clauză prin care e scos din noua entitate. Nu ca Steaua să își retragă brandul și să îl lipească pe o nouă echipă, ci ca ăla de rea credință să piardă echipa și investițiile. Automat și fără discuții.
Parteneriatul trebuie făcut în avantajul ambelor părți. Nimeni nu o să vină la Steaua ca să piardă bani, așa cum Steaua nu are voie să se asocieze cu orice Cortacero mort de foame care cunoaște doi inși cu relații. E nevoie de echipe de avocați și juriști care să traseze cele mai bune clauze pentru toată lumea, cu termene ferme de respectare și sancțiuni și mai ferme în caz de nerespectare.
Cam asta ar fi așa, pe moment. Recitind, îmi dau seama că e o fantezie. În România nu se poate întâmpla așa ceva oricât de bine intenționat ar fi Talpan. Și zic de el pentru că e clar că e singurul din club care chiar vrea binele Stelei.