Noile tricouri ale echipei naționale
Naționala de fotbal a României are echipamente noi. FRF a prezentat recent noile tricouri de joc, cel de ”acasă” fiind galben, iar cel de ”deplasare” albastru. Bineînțeles că și aceste echipamente sunt livrate de sponsorul tehnic al FRF; compania spaniolă Joma.
Bun, hai să trecem la picanterii!
Prima impresie este meh. Nu sunt niște tricouri care să mă dea pe spate, dar nici unele care să mă orpileze și să mă facă să spun că nu le-aș purta nici plătit. Meh. Nu cred că aș da totuși bani pe un astfel de tricou.
Albastrul echipamentului de rezervă mă duce cu gândul la naționala Moldovei și nu înțeleg de ce ăștia de la FRF insistă cu schimbarea culorii. Nu e vreo echipă de club cu target pe vânzări să fie nevoie de noi culori în fiecare sezon, e naționala. Iar naționala ar trebui să inspire tradiționalism, consecvență.
Adică, dacă tot suntem consecvenți în rezultate, de ce n-am fi și la echipament?
Mă irită destul de tare dungile alea verticale, dau un aer de plastic creponat, ceva ce aș găsi să cumpăr prin Dragonul Roșu sau Sir.
Și mai tare mă irită ”găselnița” deloc inspirată după mine cu emblemele regiunilor României imprimate pe sfert. Zău de nu zici că tricourile alea galbene sunt pătate! Până să îți dai seama că e altceva îi dai lui Chiricheș 3 capsule de Ariel și-un bidon de Pervol să vină naiba cu echipamentul curat la poze.
Mă enervează destul de tare brandingul Joma. Ai un rahat de brand, la nivel de percepție publică în România ești pe același palier cu Prosper, Mike sau Abibas. De ce nu îți pui J-ul ăla doar pe piept? De ce îl pui și pe umeri? Mă agasează brandingul ăsta, îmi spune că e ieftin și disperat.
Dar cel mai deranjant lucru de pe tricourile astea e emblema FRF!
Jur că aia veche nu era cea mai reușită, dar măcar mă ducea cu gândul la sport, la fotbal, la ceva dinamic. Asta de acum îmi spune ceva de genul ”Bienvenue en Vernești, Buzău”. Ce treabă are fotbalul, sportul, cu heraldica? Ce înseamnă naționalismul ăsta mai ieftin decât o pungă de semințe al FRF?
Crede Burleanu că se uită cineva pe rafturile de magazin, vede aia și se apucă să cânte imnul României în drum spre casa de marcat? Ori că adversarii din teren se uită la ai noștri și îi văd pe urmașii Ștefan cel Mare și ai lui Vlad Țepeș? O-RI-BIL!
Ah, să nu uit! Ce naiba e gulerul ăla alb? De ce? Ca să ce?
Cam atât despre aceste noi tricouri ale naționalei. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Vouă cum vi se par?