Nu vă mai săturați de bani publici!
Nu-i așa că în ultima săptămână ați auzit de enorm de multe ori de ”noua minune a natației”, despre puștiul David Popovici? Nu-i așa că în nenumăratele materiale de la știri, articole de presă sau editoriale N-AȚI auzit sau citit că David e legitimat la Steaua? Hai să vorbim puțin despre ipocrizia maroneilor.
Înainte de a scrie acest articol le-am făcut puțin trafic celor care-și spun jurnaliști. Pe un singur site se menționează că David este sportiv la Steaua, pe gsp.ro. De fapt, articolele despre Popovici sunt singurele de pe site-ul Gazetei în care se scrie despre Steaua București. Celelalte, legate de fotbal, bineînțeles, vorbesc despre CSA Steaua. Nu bate puțin la ochi cum același club, Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, este când Steaua, când CSA, în funcție de interesul celor care scriu? 🙂
Situația de la Gazetă e încă bună, pe celelalte site-uri ”de sport” nici măcar nu se scrie jos de tot, în ultimul paragraf, că David Popovici e stelist. Nu, pentru maroneii ăștia el este doar ”sportivul antrenat de Adrian Rădulescu” și atât!
Și ăia cu ”cesea”, dar și ăia care își imaginează că David se antrenează probabil la ștrand sau Therme sunt mândri nevoie mare de ”românul nostru, noua minune a sportului”. Sunt uzi la șliț de emoție și pierduți printre epitete în compunerile alea demne de vacanța mare în clasa a treia.
Absolut toți sunt ăia îngrijorați nevoie mare de bugetul Stelei, de bugetul Armatei și de bugetul țărișoarei. Hai că îi știți, ăia cu ”dar ce face Armata cu echipă de fotbal?” sau cu ”să cumpere tancuri și avioane cu banii pe care îi dau la fotbal”.
Ați auzit/citit pe vreunul dintre sfătoșii ăștia cu aere de câștigători ai Pulitzerului de la Becicherecu Mic să își continue retorica mai strâmbă decât o iubită de fotbalist cocalar?
Băi, nu e nimeni să se întrebe public, la TV sau pe diferite site-uri, dacă nu era mai bine ca Armata să nu îl legitimeze pe David și să nu îl susțină! Nu e unul să spună că mai bine se luau avioane și tancuri decât să se dea bani la Ceseaul la care e legitimat David! Nu e unul care să acuze existența Clubului Sportiv al Armatei în contextul în care stelistul David Popovici câștigă medalii.
Și știți de ce? Pentru că David este de-acum al lor. Îl vor suge de toată popularitatea, îl vor urca pe cele mai înalte culmi, îi vor dedica pseudo-editoriale care i-ar face și pe propagandiștii comuniști să zâmbească șăgalnic.
Nu m-ar mira să aud sau să citesc în curând că FCFCSB e David Popovici! Că ăsta e nivelul…