Obrazul subțire cu ban public se ține

Discuția asta despre banii publici pe care Ministerul Apărării îi investește în clubul Steaua ar fi trebuit să fie una simplă – E ministerul ăsta singura entitate publică ce face asta? și E legal să facă asta? Dacă răspunsul la prima întrebare e nu, și este, iar la a doua e da, și este, discuția nu își mai are rostul.

Sigur, poți să provoci o dezbatere amplă, în care să discuți despre investiția banului public în sport în general și să încurajezi parlamentarii să ia măsuri ca lucrul ăsta să fie mai bine reglementat. Dar faci asta doar dacă te duce puțin capul să poți înțelege niște idei destul de simple și dacă nu ești jigodie.

Am mai vorbit despre alte ministere care pompează milioane de euro pe an în cluburi sportive, am vorbit despre primării și consilii locale și județene care pompează și ele milioane de euro în echipe artificiale, cu zero beneficii pentru comunitate. Dar degeaba, pentru că ”presa” are o singură direcție – Steaua.

De ce se întâmplă asta e destul de simplu. Presa asta e conectată puternic de tot la Gigi Becali. Și nu-s conexiuni de ieri, de azi, ci de 20 de ani, poate și mai bine. Că atunci când încasezi niște sute de euro lunar din chiria apartamentului pe care l-ai primit cadou pentru că ai scris de bine e imposibil să te rupi de relația aia. Ăsta e un exemplu întâmplător și fără legătură cu realitatea, da?

Dar de ce nu ar trebui să vorbească ”presa” despre asta? Păi presa însăși a primit bani publici!

Toți multipremiații autori de compuneri pe diverse site-uri au încasat bani publici! Și-au plătit chiriile, ratele, vacanțele și așa mai departe cu bani publici.

Cel mai recent exemplu e ”avalanșa” lui Orban, care a aruncat cu bani în presă mai ceva ca interlopii de duzină la o cântare de-a lui Mihăiță Piticu și Măru din Chitila. Toate site-urile de sport au luat bani de la Orban, de la sport.ro (Grupul Pro), ProSport (Grupul Cancan), Gazeta Sporturilor (Grupul Ringier) și până la Fanatik, DigiSport sau TelekomSport.

Băi, toți! Grădinărescu înjură Steaua pe bani publici! Namcum și prietenii îl slăvesc pe Becali pe bani publici! Maronel își pune păr pe bani publici! Gazeta ne delectează cu galerii foto incendiare de pe Instagram pe bani publici!

În cazul ăsta, pot să mă întreb dacă e corect, dacă e onest, dacă e fair ca eu să mă lupt pe piața asta de online media cu unii care primesc zeci și sute de mii de euro din bani publici? Ce șanse am eu să mă bat cu cineva finanțat de stat?

Cu toate astea, aceiași oameni susțin că nu e normal ca Steaua să fie finanțată de stat, că Becali ăla despăgubit de statul român pe niște terenuri care nici măcar nu erau ale lui nu are concurență corectă. Și nici Voluntariul ăla pe care sparg milioane de euro publice. Și nici Clinceniul. Și nici *insert nume comună*.

Păi nu vă crapă, mă, obrazul de rușine?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *