Oribila încercare de salvare a lui Dinamo

Ceea ce se întâmplă de câteva săptămâni la vârful fotbalului românesc, apogeul fiind atins astăzi, nu reprezintă altceva decât un plan oribil pus la cale pentru a salva Dinamo de la retrogradare. Și am să argumentez imediat.

”Câini” au un sezon groaznic, care a venit să certifice managementul sub nivelul mării implementat de patronul Ionuț Negoiță. Combinații dubioase cu activele clubului, transferuri încă și mai dubioase, oameni fără minime competențe numiți în poziții de conducere, apelurile penibile către preluarea clubului cu tot cu datoriile la patron… Toate bubele astea s-au spart în acest sezon și puroiul a țâșnit fără ca cineva să-l poată opri.

Ba a mai venit și pandemia de COVID-19, iar lipsa de profesionalism a devenit și mai clară cu ”ajutorul” focarului de infecții în care s-a transformat echipa de seniori.

Pe acest fundal, rezultatele din Liga 1 au fost cele așteptate, adică submediocre. Ceea ce în sezonul regulat părea o glumă, Dinamo în B, s-a transformat într-o realitate crudă și cruntă în play-out. Echipa asta are șanse reale spre zero de salvare dacă ar juca pe teren.

Și ajungem la ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme. Au fost mai întâi zvonurile cu privire la creșterea numărului de echipe din campionat chiar de sezonul următor. Apoi declarații oficiale, dar în doi peri. Apoi o propunere care n-a mai fost propunere, ci doar temă de discuții, în Comitetul Executiv al FRF. Pentru ca astăzi cluburile din Liga 1 să voteze pentru încheierea sezonului fără ca Dinamo să își joace meciurile restante, amânate pe motiv de prostie și incompetență.

Ce înseamnă asta. Tehnic, cam ceea ce scriu toți necalificații angajați în redacții ”de sport” (sunt și excepții, desigur): pe scenariul ăsta Dinamo retrogradează direct.

Dar stați, că mai avem! Pe fondul decepției întreținută artificial se reia tema creșterii numărului de echipe din Liga 1. Federația e de acord, Liga e de acord, ”dușmanii” Burleanu și Iorgulescu brusc își dau mâna. Mai e problema deținătorului de drepturi TV, însă asta e glumă. Fără îndoială că oamenii nu vor avea nicio problemă să primească mai multe meciuri pe aceiași bani.

Deci stelele se aliniază pentru un campionat cu 16 echipe, ceea ce se traduce prin faptul că nu mai retrogradează nimeni direct. Ultimul loc din Liga 1, Chindia, joacă baraj cu locul 3 din L2, iar primele două formații din eșalonul secund promovează. Și uite așa toată lumea răsuflă ușurată. Oare?

Singurii care pot strica această combinație grețoasă sunt banii. Botoșaniul, una dintre puținele echipe care înghite bani privați, face deja scandal pe motiv că banii din drepturile TV vor fi mai puțin pentru că se vor împărți la 16 în loc de 14.

Anticipez că zilele următoare vor avea loc discuții destul de dure pe tema asta și aș putea paria că, fie EAD.ro va plusa cu niște sute de mii de euro, fie că și Botoșaniul va accepta înțelegerea, urmând a avea o favoare de cerut la un moment dat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *