Paraziții-licurici din fotbalul românesc
În fotbalul românesc, profund corupt și măcinat de interese cum îl știm, strălucesc câteva personaje care parazitează înfiorător acest business. Paraziți sunt mulți, dar paraziții-licurici, cei care își ascund lipsa oricăror competențe prin poziții cât mai vocale, reprezintă un grup aparte. Mic, dar foarte vizibil.
Hai să vedem mai întâi ce este parazitul. Conform DEX 2009, este o persoană care trăiește din munca altora, care nu produce nimic sau cineva care nu are un rol util, efectiv; de prisos, inutil. Ei, hai să ne gândim acum la cei câțiva ”manageri sportivi” de pe la echipele noastre, oameni care nu fac nimic la modul concret. Nu au drept de a reprezenta clubul oficial, nu sunt băgați în seamă de cele mai multe ori la transferuri, nu pot intermedia mutări de jucători, nu pot influența plata salariilor. Nimic. Sunt ”apărătorii echipelor”, indivizii ăia cu spume la gură care, de regulă, se ceartă între ei.
Dacă vreți să discutăm concret, probabil că cel mai strălucitor parazit din fotbalul românesc este Mihai Stoica. Meme sau MM.
Dacă nu ești pasionat de sport, atunci când îl asculți pe Stoica n-ai cum să nu te gândești la un monstru de competență. Se descrie singur ca fiind ”cel mai bun manager din fotbalul românesc” sau ”managerul cu cele mai multe calificări în cupele europene” sau ”managerul care a câștigat X titluri”. Aproape de nivelul lui Messi, nu altceva!
Totuși, dacă îl iei puțin la bani mărunți realitatea este alta. A lucrat la Oțelul Galați, la FCSB și la Unirea Urziceni pe diferite poziții ”de conducere”. A fost manager, dar fără să fie manager. La Galați a stat în umbra lui Marius Stan, la Urziceni a fost în umbra lui Dan Petrescu, iar la FCSB nici nu mai are rost să discutăm.
În timp ce el se afla la aceste echipe, ele au avut unele performanțe sportive. Au fost câștigate titluri, au fost obținute unele victorii prin cupele europene, ba chiar au mai fost și fost vânduți unii jucători. La toate aceste lucruri, meritul lui Stoica e zero barat. Omul nu a evoluat pe teren, nu i-a ajutat pe fotbaliști, nu a transferat jucători care să întărească loturile, nu a descoperit niște proceduri noi de depunere a actelor, nu a făcut nimic. Dar nimic. Oricât mă chinui să realizez care e meritul lui în câștigarea unui titlu, zău dacă găsesc ceva.
Păi un merit mai important îl are maseorul echipei! Sau bucătarul. Nici nu mai vorbesc de secunzi, de preparatori fizici, de medici. Până și omul care spală echipamentele de joc poate spune că a avut un aport cuantificabil, spre deosebire de cel mai bun dintre managerii care nu manageriază.
El n-a făcut altceva decât circ pe la pseudo-televiziunile de sport, în studiouri în care se hăhăia cu amicii ziarici. A apărat el imaginea oricărui club la care activat așa cum Trump a apărat dreptul imigranților la muncă. Tot ce a făcut de-a lungul carierei sale de prestator pe la televiziuni a fost să își apere patronii care l-au plătit obscen de bine. Absolut toată activitatea lui a fost în interesul celui cu banii.
Despre principii n-are rost să discutăm, e omul cu cutia de carton!
Dar Meme nu e singurul parazit-licurici. E suficient să te uiți prin studiouri și să îi vezi pe inutilii care fac gargară împopotănându-se cu funcții de ”cutărescu sportiv” pe la te miri ce.
Sunt sclavii perfecți, ăia dispuși să lingă orice, să scuipe pe oricine și să se maimuțărească oricât dacă interesul o cere. Uneori, patronii, miliardarii de carton care lucrează la limita evaziunii fiscale, le mai aruncă un os de ros și le mai dau voie să transfere vreun străin anonim pe câteva mii de euro comision. Așa își hrănesc și ei pilele din ”presă” și din ”impresariat”.
Cam ăștia sunt paraziții-licurici. Vocali, supuși, agresivi, alunecoși, lăudăroși.
În lumea asta, un Duckadam care a recunoscut din prima zi că ia bani de la Becali pentru a-i face acestuia imagine e monument de onestitate…