România lui Rădoi arată (foarte) promițător

Aproape un an de zile a așteptat Mirel Rădoi pentru a debuta ca selecționer al României, iar după prima acțiune pot spune că viitorul sună chiar bine. Pentru prima dată după foarte multă vreme naționala și-a schimbat înfățișarea acolo unde contează cel mai mult, la joc.

Rădoi este unul dintre puținii antrenori de la noi care are… ouă! Nu o pot spune altfel pentru că este vorba despre acel mix de curaj, de tupeu, de nebunie și de încredere enormă în forțele proprii. De fapt, cred că de la Boloni n-am mai văzut un tehnician român care să fie atât de încrezător în ceea ce poate încât să lucreze la stilul de joc.

Revenind la această prima acțiune a naționalei sub comanda noului selecționer, cel mai mult m-a bucurat faptul că l-am regăsit pe Rădoi de la tineret. Un tehnician care se uită doar la echipa lui, care nu se teme să își asume obiective, care vorbește deschis despre tactică înaintea meciului. Un antrenor care nu e fricos.

Duelul cu Irlanda de Nord a fost unul atipic, cu o eliminare care a schimbat strategiile și cu o dorință evidentă de a avea rezultate. Chiar și așa a fost evident că România n-a mai fost echipa aia care se teme de posesie, care nu știe să construiască sau care face abuz de centrări la întâmplare. De fapt, chiar acest ultim aspect a fost de remarcat. În fața unei echipe masive, venită să se apere și să contraatace, ”tricolorii” n-au mai irosit centrări, n-au mai făcut cadouri. Așa cum, de altfel, Rădoi spusese de la conferința de presă.

După egalul nedrept, noi având totuși mult mai multe ocazii, inclusiv două bare, selecționerul și-a asumat un obiectiv care i-a făcut pe mulți analiști maronici să râdă tâmp, o victorie în Austria. Să fim sinceri, de când n-am mai auzit un antrenor al României că merge să joace la victorie în deplasare?

Nivelul discursului lui Rădoi este la ani lumină de cel al predecesorilor. Am trecut de la ”nu mai există echipe mici” și ”Luxemburg va fi un adversar dificil” la ”mergem să câștigăm în Austria”. Adică diferența e colosală! Și nu doar discursul s-a schimbat, ci și atitudinea.

România a mers să câștige în Austria și a făcut asta după un joc solid, cu faze încântătoare pe alocuri. Sigur, n-am învins Germania ori Brazilia, dar, din nou, noi suntem ăia care se chinuiau cu Luxemburg, Liechtenstein sau Malta, nu vreo forță în fața căreia tremura lumea bună.

Sigur că mai sunt multe lucruri de pus la punct. Atitudinea de pe final de meci e mai urâtă decât pe vremea lui Lucescu cel mic. Ai noștri tremurau la propriu să nu cumva să ia gol. Apărarea e o glumă, începând cu Tătărușanu, clar în cădere de formă, și continuând cu Chiricheș, care arată din ce în ce mai mult cu un jucător retras din activitate. Dar nu le poți face pe toate în două meciuri.

Cert este că naționala arată ca o echipă pe care vrei s-o urmărești, ceea ce nu-i deloc puțin lucru.

Leave a Reply

Your email address will not be published.