Să ne spună Becali despre bani publici și sentințe

Mărturisesc că mă amuză de fiecare dată când citesc vreo ”declarație” de-a lui Gigi Becali referitoare la banii publici sau la litigii în instanțe. Îmi imaginez așa o scenă de șantier în care cel mai prost necalificat, Dorelul echipei de necalificați, îi explică unui arhitect cum ar trebui să facă proiectul.

Așa, revenind puțin. Gașca veselă de la FC FCSB e în ofensivă cu ajutorul ziaricilor care fac ruptură de neuron atunci când trebuie să screamă un articolaș pe care nu-l pot lua copy-paste din altă parte. Ofensiva asta e împotriva Stelei, clubul pe care l-au parazitat mai bine de zece ani.

A început Miță ”Sergio” Stoica și a pasat rapid la stăpânul cutiei de carton în care va locui toată viața lui. Iar Becali face ceea ce a făcut toată viața. Nu, nu bișniță. Nu, nu infracțiuni. Nu, nu păcălește bătrâni să le ia terenurile. Mă rog, Becali face gargară. Vorbește mult, vorbește tare și idioții din redacții cărora le curg balele în timp ce fac galerii foto de pe Instagram n-au nicio reacție.

Dacă aveți timp de pierdut, nu știu, nu vreți să băgați o oră de Football Manager, nu vreți să mergeți la Lidl să probați o pereche de blugi între rafturi sau nu vreți nici măcar să vă prostiți puțin citind compunerile tovarășului nea Ovi puteți căuta vomele becaliene de acum 2 ani, 3 ani, 5 ani.

Sunt aceleași tâmpenii. Că el o să câștige procese, deși le-a pierdut pe toate, unele cu sentințe definitive. Că o să ia stadioane. Că o să-și facă stadion. Că bani publici. Că hâr, că mâr. Nimic, dar nimic din ce spune individul nu are susținere.

Iar să vină unul care a furat bani de la statul român, de la Ministerul Apărării chiar, să dea lecții despre cum ar trebui cheltuite fondurile publice ale Miniterului Apărării e divin. N-o vrea, sărăcuțul, ca armata să nu mai dea bani Stelei și să redirecționeze fondurile către un schimb avantajos de terenuri?

Sigur că Becali e cetățean român cu drepturi depline, inclusiv cu cel de opinie, numai că mai contează și tracțiunea de care beneficiază. În mod normal, orice ucenic de ziarist îl oprea din momentul în care începea să o ardă cu interesul pentru cheltuirea banului public, le spunea telespectatorilor că au ascultat un infractor condamnat pentru prejudicierea Ministerului Apărării, pentru ciordeală ordinară de bani publici și gata.

Dar când ”presa” e făcută de semianalfabeți care își pun păr cu bani de la palat o să vedeți peste tot ”dezvăluiri” și ”exclusivități” despre nimic.

Poate pe viitor discutăm puțin și cum a devenit presa cea mai deprofesionalizată breaslă din România.

3 thoughts on “Să ne spună Becali despre bani publici și sentințe

  1. Tu stii ,ca din pacate , o multime de oameni cu scoala, ii dau lui dreptate? Jumatate din oamenii cu care interactionez au studii, unii au doctorate si-o tin langa cu generalii burtosi de la CSA si bietul GB furat de stat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *