Steaua a promovat in Liga 3 la a treia încercare

Steaua a promovat oficial în Liga 3 după ce a câștigat mini turneul de baraj cu Argeșul Mihăilești și Bărăganul Ciulnița. Au fost două meciuri fără istoric, în care elevii lui Daniel Oprița s-au impus categoric fără a forța în vreun fel.

Așa cum anticipam la începutul sezonului, ”roș-albaștrii” nu au avut adversar în campionatul municipal și nu aveau cum să fie opriți de grupările minuscule din fotbalul județean la baraj.

Prin urmare, întrebarea care ar trebui pusă mai ales acum, când fanii sărbătoresc de parcă ar fi câștigat din nou Cupa Campionilor Europeni, nu este ce va face Steaua în sezonul următor, ci cum naiba a irosit echipa asta doi ani jucând în campionatul Bucureștiului???

În primul sezon, cu Marius Lăcăuș pe bancă, steliștii au pierdut un duel pe care nu ar fi trebuit să îl piardă în fața Academiei Rapid, formația care pretinde că este continuatoarea Rapidului și care are un puternic sprijin politic. În mod normal, cu un antrenor decent pe bancă, Steaua promova fluierând. Numai că Lăcătuș a greșit complet strategia, a încropit un lot dubios, format din tineri fără perspectivă, și și-a bătut joc de un buget de sute de mii de euro cu largul concurs al șefilor săi din club.

După asta, l-a sacrificat într-un mod cât se poate de urât pe Ion Ion și s-a făcut de râs încă și mai tare pierzând în fața celor de la Carmen, echipă desființată între timp. Pe cât de mare a fost jucătorul Lăcătuș pentru Steaua, pe atât de mic este antrenorul.

Înaintea sezonului trei a fost adus în Ghencea fostul atacant al FCSB, Daniel Oprița. Antrenor la început de carieră, dar cu experiență în fotbalul mic, cu promovări în palmares, acesta a schimbat lotul, a mizat pe jucători experimentați și nu a avut nicio emoție în a-și îndeplini obiectivul.

Aș spune chiar că a făcut lucrurile un pic prea bine, adunând în Ghencea un lot de Liga 2, mult peste nivelul fotbalului amator. Dar nu se plânge nimeni pentru că fotbaliștii respectivi sunt plătiți bine și foarte bine, iar rezultatele îi bucură pe fani.

Steaua a promovat și chiar dacă unii prevăd un sezon greu în Liga 3, eu anticipez o nouă promovare facilă. Nivelul din al treilea eșalon e jos de tot și oricine are bani și vrea să facă performanță trece fără probleme mai departe. Abia din Liga 2 ar putea apărea problemele, însă nu este nimic de nedepășit.

Așa cum mă așteptam, FRF va merge pe burtă în continuare în privința palmaresului Stelei, pe care îl atribuie fraudulos celor de la FCSB. Știu că mulți fani sperau că, odata cu promovarea și afilierea, Federația va fi obligată să recunoască evidentul, că Steaua e Steaua. Dar de unde! Până când nu vor fi obligați nu vor face asta!

După trei sezoane fosta campioană a Europei, care a ales să revină pornind de jos, promovează. Marele merit al acestei performanțe este al antrenorului Daniel Oprița, unul care nu-mi place și care nu m-a impresionat în vreun fel, dar care a demonstrat că este extrem de pragmatic și orientat spre obiectiv.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *