The VID
Am fost infectat cu noul coronavirus și aș fi preferat să fi evitat treaba asta. Dacă nu crezi în COVID și ți se pare o conspirație mondială te poți opri din citit, nu e pentru tine.
Am luat COVID-ul în perioada cu 10 mii de cazuri pe zi. Sunt unul dintre cei care pot spune că știu destul de exact de unde l-au luat, de la jumătatea mai bună. Ea însă nu poate pune punctul pe i la fel de bine. Bănuim ceva, dar adevărul e că virusul e atât de răspândit și se transmite atât de ușor încât putea fi luat de oriunde. Până la urmă, nici nu contează prea tare. Cert e că ne-am culcat pe-o ureche și l-am luat.
Norocul nostru a fost că am avut simptome ușoare sau, cel mult, ușoare spre medii. Niciunul nu a avut nevoie de internare, iar asta a fost excepțional.
Simptomele la mine au fost cam așa: febra, febra, febra, lipsă poftă mâncare, și mai multă febră, iarași febra și febră.
Pe larg, în seara în care jumătății i-a venit rezultatul pozitiv, la câteva zile după ce avusese primele simptome de răceală, am făcut febră peste 38. Vreo două zile după am fost ok și mă bucuram că am scăpat așa ușor. După care a reînceput febra și a ținut așa cam 8-9 zile legate. Seară de seară, pe la 6-7, începea. Luat paracetamol, la început de 1,000 mg, ulterior de 330 mg, scădea și eram ok. Vreo 3 nopți a revenit în jur de ora două, iarăși paracetamol, iarăși trecut.
A venit și pierderea apetitului. Zile întregi, 4 sau 5 poate, în care mâncam cât să mă păcălesc că încă dau energie corpului. Evident nu îi dădeam suficientă, așa că au venit apatia, lipsa de chef, somnolența.
A apărut apoi și oboseala. După câteva zile de zăcut, nu puteam sta în picioare mai mult de câteva minute înainte să simt că mă doare spatele, că mă dor articulațiile, că trebuie să mă întind imediat.
Dar cel mai urât simptom a fost slăbiciunea psihică. Se spune că în momentele grele afli cât ești de puternic din punct de vedere psihic. Ăsta nu a fost un moment așa de dificil, că am stat totuși acasă cu simptome suportabile fără să fiu super rezistent, dar am cedat psihic.
M-a cuprins panica, teama cea mai mare era că ajung la spital, simțeam frica asta în tot corpul. Credeam că sunt puternic la capitolul psihic, dar am aflat că sunt foarte slab. Și psihicul contează mult. Enorm de mult.
Abia după ce am tăiat social media și știrile de la TV și am început să mă uit la stand-up și comedii am început să îmi revin și să mă relaxez. Coincidența face ca relaxarea asta să se fi întâmplat prin ziua 12 de simptome, iar destul de repede au dispărut și astea. Nu știu dacă e vreo legătură, dar e absolut sigur că trebuie să fii tare de tot la mansardă ca să treci prin încercările vieții.
Acum e ok, testul făcut, evident, pe bani a ieșit negativ, deci sunt oficial vindecat. În ianuarie o să aflu dacă am anticorpi și dacă m-am pricopsit cu vreo problemă pe la plămâni. Sper să am anticorpi și plămâni ok.
Dacă ar fi să aleg între a fi avut COVID într-o formă ușoară sau aproape moderată și a nu fi avut deloc aș opta pentru varianta 2 fără să clipesc. Dacă m-a învățat ceva experiența asta este că trebuie să lucrez serios la capitolul psihic.
În cazul în care ai citit până aici, să te ferești de virusul ăsta până apare vaccinul.